Tot in trecut era mai bine

Deşi nici dracu' nu ştie ce trebuie să-şi amintească oamenii şi nici pentru ce, întotdeauna am crezut că nu există memorie colectivă, ci doar o formă deosebită de apărare a speţei umane. Când cineva spune: „Totul în trecut era mai bine", nu înseamnă deloc că pe atun­ci s-ar fi petrecut mai puţine lucruri rele, ci doar că - spre fericirea ei - lumea le-a dat uitării. Şi, la urma urmei, aceste vorbe nu au valoare universală. Eu, de pildă, mă caracterizez prin faptul că-mi amintesc cu preferinţă faptele rele şi aproape aş putea spune: „Tot timpul trecut era mai rău", dacă prezentul nu mi s-ar părea la fel de oribil precum trecutul. Ţin minte atâtea calamităţi, atâtea chipuri cinice şi crude, atâtea fapte rele, încât pentru mine memoria este un fel de făclie înspăimântătoare străluminând un sordid muzeu al ru­şinii

Adesea, mi se pare că nimic nu are sens. Ne naştem în dureri pe o plane­tă minusculă, care aleargă spre neant de milioane de ani, creştem, luptăm, ne îmbolnăvim, suferim, îi facem şi pe alţii să sufere, strigăm, murim, mor şi vin alţii pentru a prelua de la cap această comedie fără rost.